Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Cruce Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Cruce Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Cruce
Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Cruce
 
 
   
 
 
 
Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Cruce
 
Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Cruce
Arata alte articole din aceeasi categorie
Clara


Partea cea mai grea din preotie e sa vorbesti despre Inviere unui muribund si familiei lui. Dar e si partea cea mai profunda si rewarding, pentru ca muribunzii care trec dincolo cu constiinta Invierii o fac cu stoicismul si impacarea unui soldat care, desi stie ca va muri, e multumit ca ai lui au invins.
Cand mori cu nadejdea Invierii in suflet, sfidezi moartea si expui pretentia mortii de a fi vesnica, pretentie care pentru atei e o certitudine trufasa. Cand mori cu nadejdea Invierii nu treci dincolo cu frica neantului, ci te lasi in bratele Mantuitorului care te poarta spre viata vesnica. Cu certitudinea pe care ti-o da credinta.
Clara a iesit ieri dimineata sa se plimbe pe o strada linistita din New Jersey. Mergea domol pe langa o casa strajuita de un lung gard viu. Se gandea la Craciun, la nepotii carora le pregatise bunatati inmiresmate din care aveau sa se infrupte cu totii peste numai doua zile.
Se gandea la bradul impodobit si isi spunea in soapta rugaciunea de dimineata pe care o tot spune de peste 70 de ani incoace.
Telefonul imi suna neintrerupt de cateva minute. E un prieten, fiul Clarei. Fiul Clarei e doctor, tipul de om stoic, aproape cinic, care prin natura profesiei a devenit imun la suferinta. A vazut oameni murind in stanga si in dreapta.
Si totusi, fiul Clarei plange. Incerc sa deslusesc cu greu ce vrea sa imi spuna. Inteleg franturi de fraza din cuvintele amalgamate pe care mi le insira. Dar prind destul ca sa inteleg ca ceva teribil s-a intamplat.
Din spatele gardului viu pe langa care Clara se plimba ieri dimineata, o masina iesita dintr-un driveway a izbit-o cu virulenta aruncand-o in mijlocul soselei. I-a sfartecat coloana vertebrala si i-a creat mai multe hemoragii interne.
Dusa de urgenta la spital, Clara a suferit pe masa de operatie mai multe atacuri de cord din care a fost resuscitata de fiecare data.
Acum, amortita de taieturi, cusaturi, si o cantitate uriasa de morfina, sta legata la un tub si un aparat care respira pentru ea.
"Ce sa fac", ma intreaba doctorul, fiul Clarei. Instinctiv ma uit pe Maps. Spitalul Clarei e la 4 ore distanta.
"Cheama un preot", ii spun, " sa o impartaseasca". Incerc sa nu plang, dar nu reusesc. Rostesc in graba o rugaciune si imi amintesc cum Clara a insistat sa se uite online la slujbele noastre in timpul varfului pandemiei cand nu putea iesii din casa.
Clara e piosenia intruchipata, o fiinta dedicata lui Dumnezeu cu tot sufletul si cugetul ei. O fiinta admirabila, e bunica perfecta, pe care fiecare nepot si-ar dori-o sa ii spuna povestea Nasterii Domnului. "...dar cine sa se culce; Cand mama spune de Iisus cu glasul ei cel dulce"
Acum insa Clara zace aproape fara suflare pe un pat de spital. Un preot ajunge in final la spital. O impartaseste si ii citeste rugaciunea de dezlegare a sufletului. Doctorii plang si ei. Pentru ca e Craciunul si toata familia Clarei e in acel salon de spital.
O nepoata din Romania o suna, si Clara, recunoscandu-i vocea, dechide ochii mari mari. Si scapa o lacrima.
Apoi ii citim noi o rugăciune, din toata neputinta noastra. Si o privim prin FaceTime. Fata Clarei e tumefiata de lovituri. Pe tampla stanga e o plaga uriasa, din care abia daca s-a oprit sangele care a napadit asfaltul din fata casei cu gard viu.
Il aud pe fiul Clarei rostind "Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Desi Clara nu poate sa ne mai spuna nimic, inima ei smerita si credinta ei puternica sunt alinare pentru noi toti. Simt cum prin toate tuburile, masinile si pansamentele, sufletul ei smerit e pregatit sa isi intampine Creatorul. Trupul ii este nimicit de suferinta, dar sufletul ei cel credincios e gata sa se alature duhurilor dreptilor cu seninatatea omului care si-a trait viata in Hristos.
Cei care aveti parinti inca in viata, acum in preajma Nasterii Domnului, dati-le un telefon, sau o imbratisare calda, si incercati sa invatati din credinta si inima lor smerita. O sa va fie de folos chiar atunci cand nu o sa mai puteti sa le spuneti cat de mult ii iubiti si cat de mult va lipsesc.
Vesnica ei pomenire!
Pr. Ion

Pr. Ion
  Sinaxar  
   
Biserica Ortodoxa Romana Sfanta Cruce
 
 

Explore website in a language of your choice:

©2008 Biserica Ortodoxa Romana "Sfanta Cruce".
Site realizat ca sponsorizare de catre Logic Industry - Web Design for Business
 
 
Open DC Holy Cross Romanian Festival ×